miercuri, 13 ianuarie 2010

Google China - End of Story


Un masiv atac asupra infrastructurii pe care o are în China se pare că va sta la baza deciziei Google de a părăsi China. Cu toate că atacul a fost iniţiat din Taiwan, investigatorii spun că atacatorii au legături puternice cu guvernul chinez, deoarece au fost afectate conturile de mail ale unor activisti pentru drepturile omului.

Răspunsul Google la acest atac este unul radical întrucât a anunţat că va renunţa la cenzură, o adevărată sfidare pentru guvernul chinez. Probabil această acţiune va face autorităţile să reacţioneze la fel de puternic, nefiind exclusă o "blocadă" asupra site-urilor google. Deocamdată nu s-a auzit nimic dinspre "tabăra adversă", întârzierea este cauzată de birocraţia specifică Partidului Comunist Chinez.

Pentru compania din Mountain View, China nu reprezintă o mare sursă de venit, cu toate că naţiunea asiatiatică are cel mai mare număr de internauţi din lume. De altfel, Google nu este singura companie americană care nu reuşeşte să obţină veniturile dorite din China. Înaintea sa, eBay şi Yahoo au abandonat tentativa de expansiune, preferând să-şi vândă business-urile de-acolo unor companii locale în schimbul unor participaţii minoritare.

Evenimentul pe care l-am descris se pare că pune punct business-urilor americane pe piaţa internetului chinezesc. O piaţă complicată, în care chiar dacă îndeplineşti cerinţele aberante ale Guvernului tot eşti privit cu suspiciune. Rămâne să vedem dacă acest incident va declanşa reacţii ale autorităţilor americane. Cu toate că pentru unii pare minor, incidentul are toate şansele să se transforme în picătura care umple paharul. Vom asista la un exod al companiilor americane din China? Rămâne să vedem, dar eu unul cred că acesta este începutul unui război politico-economic de mare amploare.

14 comentarii:

  1. revenirea productiei in State ar putea contribui la revenirea economiei americane, dar numai daca s-ar pune accentul pe calitate (marja de profit) in detrimentul cantitatii (turnoverului); comparand direct piata din SUA cu cea din Danemarca am remarcat ca in SUA imi cumparam 10 jacket-ri a 20eur iar in Danemarca 1 la 200eur pentru aceeasi perioada de timp de utilizare prognozat decent

    RăspundețiȘtergere
  2. George Coman: Asta tine si de standardul de consum. In timp ce in SUA consumatorul e obisnuit sa cumpere ingetata cu galetuta, in Danemarca isi cumpara o singura cupa la pretul galetutei regretand ca-si permite un asemenea exces culinar.
    In alta ordine de idei, cred ca administratia americana face eforturi imense pentru reinternalizarea productiei. Asta ar putea insemna cresteri de preturi, dar, in acelasi timp, ar contribui la reducerea somajului (...care ar creste la prietenii chinezi).

    RăspundețiȘtergere
  3. în urma cu 5 ani, un controlor de gestiune român de la o divizie a shell îmi marturise la shanghai ca nici o comapnie straina din china din cele la care lucrau toate cunostintele si amicii lui (de f multe nationalitati) NU facea profit. Acelasi lucru mi l-a confirmat si directorul unei fabrici din grupul st gobain.
    Chinezii au obtinut ceea ce aveau nevoie (tehnologie) prin copiere fara a se deplasa de-acasa si fara prea multe costuri. Acum se plaseaza ca si concurenti ai celor pe care i-au copiat protejîndu-si piata de consum intern cu preturile mici pe care doar ei sunt capabili sa le faca, fiind multi, supusi si modesti. Eu cred ca ar trebui sa trezim si sa revenim fiecare la teritoriile noastre. Mondializarea s-a încheiat, iar daca vrem sa o continuam (noi europenii si rudele noastre americanii) riscam sa o continuam în folosul chinezilor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Google a fost alungat si cica a a plecat din patriotism american. Asta e aia ca, daca cumperi marfuri chinezesti ieftine si bune, sprijini comunismul chinezesc, nu profiti de pe urma lui ca si consumator.

    RăspundețiȘtergere
  5. Horatiu - din cite stiu problema nu e neaparat ca nu s-ar fi facut profit ci din faptul ca era extrem de greu sa se repatrieze/scoata din China banii cu pricina. Cu produsele e alta mincare de peste - e drept - ca de-aia e/a fost interesul mare de relocare a capacitatilor de productie si in mult mai mica masura deschiderea de puncte pentru furnizarea de servicii pe piata chineza.

    Poate ma insel - dar cam asta am auzit. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Articolul asta imi aduce aminte de un banc cu presedintelei chinei acuzat de comunism la o conferinta internationala a raspuns ca de maine trec la democratie si dau pasaport la toti chinezii...China se va descurac fara 300 milioane de chinezi dar ce va face Europa sau America cu 300 milioane de imigranti.
    Avem istoria recenta a ce s-a intamplat in Romania dupa caderea comunismului, a plecat 20% din populatie pe meleaguri mai bune.Nimeni nu vrea sa dispara comunismul din China povestile astea cu Google ,Yahoo etc sunt praf in ochi.Modelul lor de business liberal nu se potriveste pentru piata respectiva degeaba fac amenintari.In comunism daca nu faci pe plac guvernului nu ai niciun profit.

    RăspundețiȘtergere
  7. "revenirea productiei in State"
    Probabil poanta anului. Productia nu o sa revina in state decat daca scad costurile, ceea ce nu o sa se intample.

    RăspundețiȘtergere
  8. La cata ura au americani pe chinezi nu m-ar mira nici daca ar fi o alta facatura a guvernului USA pregatita anume ca sa motiveze populatia americana sa respinga orice este fabricat in China.

    Probabil un prim pas inspre un razboi economic sau real.

    RăspundețiȘtergere
  9. china si sua traiesc intr-o simbioza si niciuna din ele nu are curaj sa o lezeze decisiv pe cealalta, desi fiecare are posibilitatea sa faca asta (SUA pe plan militar, china prin cantitatea uriasa de bonduri americane pe care poate sa le arunce pe piata).

    RăspundețiȘtergere
  10. sunt de acord cu Horatiu. si eu fac parte dintr-un grup international si este aceasi problema

    RăspundețiȘtergere
  11. Mircea, aberezi, ce interes ar avea SUA sa intre in conflict militar cu China? Razboaiele se vor duce economic.

    Iar China ce interes ar avea sa dea cu bondurile US de pamant? Nu crezi ca si-ar taia singuri craca de sub picioare? Au picat in capcana lor. Dupa principiul daca iti datorez 100$ eu am o problema, daca iti datorez 10,000 $ TU ai o problema...

    Ceea ce se intampla acum in China depaseste orice imaginatie, e un boom fara precedent de creditare si nejustificat de fundamente. Oara cat va mai dura?

    RăspundețiȘtergere
  12. Mircea, aberezi, ce interes ar avea SUA sa intre in conflict militar cu China? Razboaiele se vor duce economic.

    Iar China ce interes ar avea sa dea cu bondurile US de pamant? Nu crezi ca si-ar taia singuri craca de sub picioare? Au picat in capcana lor. Dupa principiul daca iti datorez 100$ eu am o problema, daca iti datorez 10,000 $ TU ai o problema...

    Ceea ce se intampla acum in China depaseste orice imaginatie, e un boom fara precedent de creditare si nejustificat de fundamente. Oara cat va mai dura?

    RăspundețiȘtergere
  13. Zexe: cred ca lucrurile sunt mai complexe decat atat principiul enuntat de tine :)
    Eu am spus doar ce 'arme' are la indemana fiecare in razboiul asta economic.
    Ca e boom, ok, se poate, nu stiu.
    Ca nu e justificat de fundamente ? :) chinezii economisesc si au trilioane de coco in rezerve. Astea nu sunt fundamente ? Ce inseamna fundamente atunci ? Fundamental mi se pare ca vesticii consuma mai mult decat produc, au salarii f mari comparativ cu chinezii (facand aceleasi lucruri), demografia tine cu ei (vesticii sunt batrani si grasi, si din ce in ce mai putini). Deci fundamental posibilitatile de crestere sunt mai mari acolo.
    Parerea mea. Hac !
    (dar te rog sa nu-mi mai spui ca aberez, asta se intampla cand nu ai argumente)

    RăspundețiȘtergere
  14. "Vom asista la un exod al companiilor americane din China?"

    Eşti naiv, domnul meu (deşi economist).
    Banii n-au miros. Ce dacă vin din China ?
    Dimpotrivă, China este cea care salvează capitalismul american pentru următorii 50 de ani...
    Numai să nu se instaureze capitalismul acolo cu toate prerogativele sale şi să se ajungă la minunăţia din R. Eu, personal nu cred că oficialii chinezi vor fi la fel de uşor de tras pe sfoară precum cei din R. Ăia au vînă în ei, nu ca rahaţii trădători de aici...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)