Ce e în neregulă cu manipularile?

They say, "Evil prevails when 

good men fail to act." 

What they ought to say is, 

"Evil prevails." 

De ceva vreme media ne prezintă un spectacol fastuos. Cohorte de procurori ai diverselor state aleargă după marii bancheri și-i încolțesc pe unde-i prind cu înregistrări telefonice, copii ale fax-urilor, email-urilor s.a.m.d. Se vede de la o poștă că ceva adevăr există în toată acuzarea. Într-adevăr, băieții deștepți de la vârf negociau valoarea pilonilor sistemului bancar internațional mai abitir decât o fac bișnițarii din piață cu roșiile. Curat murdar!

Că o fac ăia de la vârf mai e cum mai e. E lumea lor, aridă și izolată de cea a „normalilor”. Însă dezvăluirile arată o lume mult mai depravată decât ne-am putea imagina. Manipulările de preț nu erau făcute numai de „inițiați”, de greii sistemului. Se-ajunsese atât de jos încât o punea de-o manipulare „la zecimală” chiar și-un broker pârlit contra „la o masă” într-o cârciumă în trend. Teoretic ar trebui să ne îngrozim văzând cum chestii considerate sfinte gen LIBOR se tranzacționau pe aversul șervețelului. E imaginea unei corupții generalizate, a unui putregai care a cuprins întreaga aristocrație financiară. Cu toate acestea întreb: ce-i rău în asta?

Trebuie să fim cinici să criticăm niște oameni pentru că o pun de-o manipulare. La urma urmei e cât se poate de democratic. Individul e mimetic, face ceea ce vede și, cu ajutorul imaginației, duce lucrurile mai departe. Ce-i rău că se manipulează prețurile? Asta se face de când lumea. 

Fac parte dintre puținii care sunt de-a dreptul revoltați atunci când îl văd pe Jamie Dimon târât în fața unor comisii și obligat să dea cu subsemnatul pentru că a manipulat prețurile. Mi se pare înjositor să-l obligi pe om să-și ceară public scuze, să se umilească în a negocia cu procurorii și să fie nevoit să achite sume aberant de mari pentru a scăpa de acuzații. Ce v-au făcut vouă oamenii ăștia? De ce să-i urâm în loc să-i iubim? De ce să ne bucurăm că sunt spoliați(de fapt nu ei, ci băncile pe care le conduc), că sunt tâlhăriți de autorități?

Fiți siguri că încă sunt în deplinătatea facultăților mentale. Mă simt nevoit să specific acest lucru deoarece mulți, citind ceea ce am scris mai sus vor considera că sunt exaltat. Ei bine nu sunt, iar ceea ce fac autoritățile, repet, consider că este un abuz. Și spun aceasta deoarece obișnuiesc să privesc ceva mai adânc, ignorând fumurile superficiale propagate în media. Hai să vedem cum stau de fapt lucrurile.

O serie de documente pe care le-am prezentat pe acest blog arată - fără nicio urmă de îndoială - modalitatea în care SUA, prin CIA, a reușit să mențină dolarul ca principală monedă de schimb. Diverși agenți raportau modul în care „oamenii lor” din Băncile Centrale dădeau asigurări că nu vor achiziționa aur pentru rezerve ci dolari. Lucrurile se desfășurau cât se poate de discret, iar pentru asigurarea succesului se folosea întregul arsenal mizerabil de care e capabil un serviciu secret.  

Să continuăm de-acum cu deducția. Gigel-manipulatul de la Banca Centrală X nu e vreun pustnic a cărui existență se desfășoară-n turn; are și el viață socială, prieteni, nevastă, copii s.a.m.d. Are și el aspirații și, confruntat cu presiunea tipului simpatic intrat cu bocancii-n viața lui(pe filiera clubului elitist din care face parte), se vede nevoit să profite de informația pe care o are. Știe că Fratele cel Mare vrea să scadă prețul aurului și-atunci short-ează și el sportiv, ca oricum, la câte mizerii știe ăla despre el, asta e un mizilic. Cum am spus, Gigel al nostru se-nvârte în lume, poate uneori simte nevoia s-o facă pe analistul sau pe vizionarul și scapă o „presimțire” nevinovată care, minune, se și îndeplinește. Tare, nu? Pițipoancele din grup uită că e cam penibil, că se-mbată repede și că se uită la ele cu ochii penibil de pofticioși. Brusc devine analistul, băiatul deștept, vrăjitorul s.a.m.d. Cu ce greșește acest om? Face o ticăloșie la fel de mare precum cel care-l șanajează. Iar cel care-l șantajează nu pățește nimic pentru că el are tenebrele-n spate.

Mai vreți exemple? De ce credeți că a fost manipulat LIBOR-ul? Pentru că niște oameni răi l-au manipulat în scopul propriului interes? Fals! LIBOR-ul a fost manipulat pentru că se dorea să fie manipulabil. Pentru că, din nou, băieții cu ochi albaștri aveau nevoie de un „instrument independent” al pieței care să confirme așteptările atunci când rațiunile de stat o cer. Chestiunea cu LIBOR-ul e mult mai perversă. „Modul științific” de stabilire a valorii acestui stâlp al economiei mondiale e unul de-a dreptul hilar: niște bancheri sunt întrebați cât consideră că e și se face media. Curat sofisticat! Vreo 50 de oameni care se cunosc între ei s-au ocupat atâta amar de vreme cu stabilirea - după această metodologie științifică - a ratelor dobânzilor interbancare. Într-un fel treburile seamănă cu ce-am descris mai sus. Băiatul discret din umbră intervenea atunci când „rațiunile de stat” o cereau și-i ajuta pe bravii bancheri să desăvârșească așa cum trebuie complexa lucrare științifică. Și-acum hai să ne înțelegem! Uman vorbind, dacă ați fi fost în locul oricărui individ dintre cei enumerați, n-ați fi profitat de informație pentru a crește profitul băncii pe care o coordonați? N-ați fi băgat puțin mâna în borcanul cu miere? Ce e așa de rău dacă profiți de niște chestii care oricum se fac?

Că lucrurile put se vede de la o poștă. Mai nou, investigatorii diverselor state au început să încolțească Băncile Centrale. S-a început cu Banca Angliei asupra căreia planează suspiciuni serioase. O asemenea investigație însă nu se poate opri aici deoarece, cum bine știm, băncile centrale lucrează „corelat”, după o ciudată lege nescrisă, la fel de transparentă precum mecanismul de stabilire a ratelor dobânzilor interbancare. Pentru orice privitor care înțelege ceva mai mult decât „inspir-expir” e limpede că extinderea investigațiilor către băncile centrale e nu numai logică, ci de-a dreptul necesară. Ce vei face însă când te vei trezi că ești nevoit să personifici corupția supremă prin intermediul unor funcționari bătrânei care n-au alt argument decât că „așa se face”. Și dacă sapi mai mult, te trezești că respectivii se-apucă să vorbească în fața microfoanelor despre cum merg treburile în realitate. Și ce-ar trebui să facă un brav procuror confruntat cu aceste realități? Să extindă cercetările asupra serviilor secrete? Să-l bage pe numitul CIA la bulău până spune tot ce știe? Cred că e timpul să ne oprim din deducții pentru că parcă se-aud curcile râzând.

În consecință revin la întrebarea din titlu. Ce e în neregulă cu manipulările?  Dacă vreți să spuneți că e vorba de un sistem corupt aproape că deveniți patetici. La fel ca bravii anchetatori care vor să ne facă să credem că ei într-adevăr vor să facă lumină. Discursurile lor au tot atâta valoare precum cugetările despre puritate și fidelitate emise de-o curvă din parcarea de TIR-uri.
 

Poate că băieții ăia, manipulatorii care sunt arătați cu degetul, au greșit atunci când au băgat mâna prea adânc. Într-adevăr, au furat, însă adevărul e că au furat cot la cot cu statele. Ei au respectat limita „legilor nescrise”, poate că nu e vina lor că prostovanii din spatele sistemului au setat limite atât de largi. De-aceea îi vedeți atât de nedumeriți la audieri. Desigur, nu trebuie să cădem în cealaltă extremă. Pedeapsa pe care și-o primesc e una formală. Plătesc din banii băncii niște amenzi colosale doar pentru omul de rând, procurorii se bat cu pumnu-n piept pentru veniturile realizate, iar acționarii sfârșesc prin a-i lăuda pentru modul în care conduc băncile. O dramă în care toată lumea sfârșește fericită.