Pe la jumătatea anilor 80, Anthony Glou - un grec întreprinzător - îşi deschidea un magazin cu haine în Pireu. Conceptul pare a fi prins iar compania s-a dezvoltat continuu. Preţurile bune, marfa de calitate şi un flux destul de bine optimizat au transformat afacerea grecului într-una de succes.
Anul 2008, cel în care s-a dat chemarea la criză, l-a prins pe Anthony Glou la conducerea unui grup solid. Peste patruzeci de magazine de fashion deschise în Grecia, Cipru şi câteva alte state balcanice, un concept care concura cu marii retaileri internaţionali de la egal la egal. O afacere impresionantă, pornită de la zero şi dezvoltată pe baze solide. Sosirea crizei l-a pus pe antreprenorul grec în faţa unor probleme deja cunoscute: tăierea finanţării din partea băncilor, scăderea consumului s.a.m.d. Glou s-a repliat rapid noilor condiţii prin restructurarea reţelei şi renegocierea chiriilor sau mutarea magazinelor în zone cu raport optim între trafic şi preţul de închiriere.
Anul 2008, cel în care s-a dat chemarea la criză, l-a prins pe Anthony Glou la conducerea unui grup solid. Peste patruzeci de magazine de fashion deschise în Grecia, Cipru şi câteva alte state balcanice, un concept care concura cu marii retaileri internaţionali de la egal la egal. O afacere impresionantă, pornită de la zero şi dezvoltată pe baze solide. Sosirea crizei l-a pus pe antreprenorul grec în faţa unor probleme deja cunoscute: tăierea finanţării din partea băncilor, scăderea consumului s.a.m.d. Glou s-a repliat rapid noilor condiţii prin restructurarea reţelei şi renegocierea chiriilor sau mutarea magazinelor în zone cu raport optim între trafic şi preţul de închiriere.
Teoretic, paşii făcuţi de Anthony Glou sunt cei normali, la îndemâna oricărui antreprenor confruntat cu forţa nucleară a unei crize disproporţionat de puternică în raport cu omul simplu. Însă, după cum avea să constate, nu criza era adevăratul său duşman. În decembrie 2013, procurorii greci anunţă cu turle si trâmbiţe că-l arestează pe Anthony Glou pentru că nu şi-a plătit o datorie la stat de - ţineţi-vă bine - 765 000 EUR! Raportată la valoarea grupului condus de Glou, datoria părea o chestie minoră. Însă, intervenţia în forţă a procuraturii a precipitat spiritele, furnizorii au devenit nervoşi, iar deznodământul a fost prăbuşirea Glou. Prăbuşire ăn urma căreia, vă imaginaţi cu cât s-a ales statul.
Acţiunea procuraturii survine unei alte intervenţii cu "schepsis". Tot pentru o "datorie imensă" la stat fusese arestat anterior regele construcţiilor din Grecia, Babis Vovos. Datoria acestuia se ridica la 1 milion de euro. Să fim bine înţeleşi, oricât de mult vi s-ar părea milionul, în realitate e vorba de un rahat dacă-l raportăm la dimensiunea afacerii lui Babis Vovos. Însă dezastrul de pe piaţa construcţiilor venit la pachet cu portăreii procuraturii e suficient pentru a îngenunchea pe oricine dintre cei normali.
Aceste acţiuni cretine şi bine mediatizate ale procurorilor greci au fost multiplicate la nivelul afaceriştilor mici şi medii, exercitând o presiune imensă şi nejustificată. Mascate de neplata unor datorii care puteau fi restructurate - cel puţin aşa procedezi atunci când vrei cu adevărat să recuperezi ceva - acţiunile procurorilor nu au făcut altceva decât să genereze falimente în lanţ ale antreprenorilor locali. Rezultatele măreţe se văd din plin. Comerţul stradal a fost acaparat de marile reţele internaţionale. Diversitatea locală este treptat înlocuită de brandurile de carton ale marilor retail. Aşa se face că arterele comerciale, cele care atrăgeau prin specificul magazinelor elegante şi mărfurile oarecum diferite, sunt acaparate de banalităţi gen H&M, Zara&comp, s.a.m.d. Este, de altfel, rezultatul - cred eu - urmărit de operaţiunea în forţă, anume înlocuirea antreprenorilor locali cu multinaţionalele. Aşa arată adevărata capitulare şi cedare de suveranitate a ţării.
Lărgind orizontul, putem vedea exemple similare peste tot. Capitularea business-ului local - subfinanţat şi vânat de portărei - în faţa bine finanţatului business global, care vine la pachet cu salariu minim şi propagandă impecabilă. Intangibilii afacerilor, marii investitori mondiali după care unor proşti le curg balele, nu sunt altceva decât instrumentul prin care se implementează - cu instrumentele lui Orwell - noua societate imaginată de Huxley. Cam aşa se construieşte noua putere a sovietelor europene, puternic racordată la marea putere a sovietelor mondiale. Aceleaşi personaje-imagine care au implementat stalinismul vin acum şi implementează noua democraţie. E noua lume nouă, bucuraţi-vă!
in cazul asta sa-i plangem si pe tesatorii englezi inlocuiti de filaturi.
RăspundețiȘtergereAsa e ca n-ai inteles nimic din ce-ai citit? Nasol de tine!
ȘtergereAnonim 1, Este clar ca eşti rău intenţionat, compari un proces tehnologic cu cu un mod de a face afaceri.
RăspundețiȘtergereOare asta s-o intampla si in cazul ASTRA ?
RăspundețiȘtergereExact!
ȘtergereAsiguratorii au angajat toate laturile securiste in fruntea marilor "branduri", lobby-ul a facut tot posibilul ca buna parte din asigurari sa devina obligatorii, asa cum e "mai perfect" intr-o piata libera, in schimb acceptand ca o gasca securista sa practice preturi sub media pietei, asta fiind si nota de plata catre jegurile securiste care au croit sistemul.
Deci, marele "antreprenor" roman din domeniul asigurarilor e un baiat cu un trecut giugiuc, in prezent finanteaza din greu propaganda securista de prostit prosti ca tine, nu respecta nici macar regulile grosiera la care au convenit dimpreuna cu ceilalti rapaci din domeniul asigurarilor, si au acaparat o halca enorma din piata asigurarilor obligatorii bazandu-se pe simplul fapt cu nu sunt dispusi sa despagubeasca nimic.
Este afacerea securista perfecta... Caritas/FNI, dar complet legal si obligatoriu... boii baga banii, securistii ii scot... legal, dar usor neregulamentar, cum ar spunea pupinbasimea de-i curge din gura siroaie.
"propaganda securista de prostit prosti ca tine"
Ștergerebine grasane ca esti tu destept. ii tot dai inainte cu securistii in toate postarile uitand ca si tu ai facut parte din aparat. umbli cu cioara vopsita. nu mai amintesc de ce reputatie ai in firma, mai bine intreaba-ti colegii.
hahaha... operațiunea "amețește-i pe proști". :)
Ștergere"Părerea mea", important e noise-ul introdus și efectele de care vă veți bucura în timp. Că am fost tata lui Pacepa și am 300 de kile mai mult decât în realitate n-are nicio relevanță ce se petrece în nuca ta mică.
E aceeasi lume veche. Exista mercenari "delegati" sa puna pistolul la tampla oamenilor pentru plata unor bani. Cateodata ei pun pistolul la tampla intreprinzatorului ca sa ia bani pentru asistenta medicala gratuita, altadata ca sa-l faca pe intreprinzatorul nostru sa intre in faliment ca sa intre altii pe piata. Important e ca, la final, exista asistenta medicala gratuita.
RăspundețiȘtergereEu cred ca e un episod de prostie al autoritatilor grecesti, combinat cu niste scapari ale antreprenorilro greci. Pana la instalarea crizei nimeni nu platea impozite in Grecia, ulterior Fiscul a zis "va aratam noi cine e seful!". Niste prosti zelosi. Pe vidul instalat, rechinii au preluat imediat piata. Daca ar fi cum spui tu ar fi vorba de o nemaipomenita cartelizare a brandurilor globale (prea multe pt. a se coordona atat de bine!) si apoi de existenta unor extraordinare parghii prin care sa dicteze politica unor institutii nationale. Oricat de corupte ar fi ele autoritatile grecesti, tot ar fi rasuflat ceva mai mult decat aceste fapte, care in esenta nu probeaza scenariul tau ci doar sunt pasibile de diverse interpretari.
RăspundețiȘtergereUite un exemplu de la noi: Dedeman. Afacere romaneasca construita de la zero, care detine cea mai mare cota de piata de bricolaj din Romania. De ce astia nu au suferit de pe urma crizei pe piata constructiilor de la noi, extrem de dura? Ba chiar s-au extins. Conform cu scenariul tau, trebuiau sa dispara.
Un alt exemplu mai important chiar decat primul este urmatorul.
Am un var de la tara, cu 10 clase, acum 15 ani era descult saracul. La sfasitul anilor '90 s-a apucat de vandut carne de vita. Lua vita din sat o taia si o vindea prin oraselele din jur. La ora actuala, exporta in toata Europa, in China si a preluat in franciza sectorul ultra-fresh din zona Muntenia-Dobrogea al unui mare lant de supermarket-uri occidental. Ma intorc la China, unde exporta de aproape 1 an carne de porc, fara sa astepte maretul acord incheiat de Guvernarea USL pt. extinderea legaturilor comerciale cu China. Iar exporturile in UE s-au derulat IMPOTRIVA CONSPIRATIEI despre care vorbeai acum ceva vreme prin care embargourile UE urmareau falimentarea producatorilor si procesatorilor locali de carne de porc. Apoi in scandalul carnii de vita/cal (a livrat cal pe filiera suspectata) primit verificari dupa verificari; totul era curat bec. Dupa parerea mea pt. un baiat de taran cu 10 clase este o mare reusita si dovedeste ca spiritul antreprenorial nu are nimic de a face cu conspiratiile despre care vorbesti. Te citez din memorie "Ce folos ca acum s-au ridicat cotele de export la carne cand nu mai are cine sa exporte?" Atat timp cat exista exemple care sa te contrazica (recte firme romanesti pornite de la zero, care in conditii de criza se dezvolta), nu cred in teoria ta cu balaurul sovietic european.
Corect!
ȘtergereAi enumerat doi antreprenori de succes, dar in Romania e plin de ei.
Mai sunt cel putin alti... 3.
Grosul se pregateste de mititica, la noi "justitia" functionand doar in anii electorali importanti. OK,
Evident ca sunt agatati cei care au facut primul milion in pripa, dar oare sunt arestati pentru ca au gresit in viata, iar acum le-a venit randul la ghinion?
Nu cumva au fost cocosi la sedintele de racolare si mafia securista trebuie sa-i trimita la reeducare?
Ia mai loveste-ne cu... un exemplu.
In Romania, in spatele oricarei afaceri "de succes", sta o shleahta de securisti...altfel, nu existi! Altfel iti iei taraba in piata si vinzi cartofi, cu casa de marcat, bineinteles.
ȘtergereIstoria romantata a fratilor de la Dedeman se cunoaste dar numai ei stiu cati de la Secu' i-au asigurat extinderea. La fel si cu frumosul romanes de la Toflea...a inceput cu cocoseii, apoi cu fierul vechi si metale neferoase, apoi cite un vagon, o locomotiva si poc...s-a nascut GFR-ul. Marele operator privat pe cai ferate care prin truda si sudoarea fruntii a reusit sa cladeasca un "imperiu" iar acum e la "mititica"...ca la greci, nu?
Cit de indolenti pot fi unii, sa creada ca in spatele lui sta o shleahta de romanes si nu de securisti? Ca si la ei si la noi procuratura le "arata pisica" unora care nu-si mai vad de lungul nasului sau se intind mai mult decit e plapuma. Vezi cazul Becali. Crezi ca face (facea) afaceri imobiliare fara cohorta de securisti in jurul lui? Crezi ca manca kkt la TV fara sa se stie protejat de Secu'? Crezi ca tac'su vindea oi la arabi, pe vremea lui Ceasca, fara aprobarea Securitatii? Te inseli amarnic.
Daca-l "scuturi" pe varu, de la tara, ai sa ramai uimit de ce-ai sa vezi prin jurul lui...:)
nu ai cui explica. astia aud numai pocnituri in telefon cand vorbesc.ii asculta securitatea pentru ca reprezinta un pericol la adresa sigurantei statului. dedeaman e la varu lu basescu iar varu cu carnea e finu.
ȘtergereIn țara în care sunt filați pensionarii invalizi, suntem niște... romantici că ne exprimăm încă. :)
ȘtergereDa, așa e, Securitatea a dispărut în 22 decembrie 1989, la orele 14.
Țăranii staliniști care s-au reprodus numai gherțoi cu diplome n-au lăsat nicio otreapă în urmă să cârmuiască vreo instituție echivalentă. Vorbim de țara condusă de securistul statului, desigur.
Intrucat nu ii cunosc personal pe proprietarii Dedeman, nu o sa intru intr-o disputa pe aceasta tema.
ȘtergereIn ceea ce il priveste pe varul meu, am sa mai adaug cateva lucruri.
Am copilarit impreuna, am crescut impreuna in vacantele in care mergeam la tara, si am ajuns la maturitate sa ramane f. apropiati.
Acum 15 ani cand eram student, si mergeam in vacante acolo, vorbeam pe intuneric inainte de a adormi. Si il vedeam cum se framanta..."M-am gandit sa colectez lapte din sat si sa-l duc undeva la un magazin sau la o fabrica de lactate. Dar am verificat si nu prea merge. Aia iti dau bani putini ca au lapte sa-si puna si in cap. Trebuie sa gasesc altceva". A gasit pana la urma o vaca.
Dormea 4 ore pe zi, inclusiv in w/e; inuman! Facuse rost de un ARO cu care alerga toata ziua. Incet-incet a prins cheag, si-a facut abator, apoi a deschis primele magazine. Si-a dotat magazinele cu ecrane pe care clientii vedeau live cum e procesata carnea pe liniile de productie certificate UE (din cate stiu eu in judetul in care are abatorul sunt doar 2 firme care au certificare UE pt procesarea carnii pe intregul lant de productie, a lui e una din cele doua). Apoi s-a extins cu magazine mobile.
Respectul pt. client e aproape neverosimil tinand cont ca traim in Romania. A avut odata curentul oprit aproape o zi. Imi spunea cum a aruncat carne de 500 de mii lei. Citez din memorie : "Da vere, probabil ca la testele sanitar veterinare ieseam bine, dar eu nu imi permit sa risc. Sistemul pe care l-am creat se sprijina exclusiv pe clienti. Un client care se imbolnaveste poate sa distruga ani de munca."
Acum, mai recent, a cumparat cea mai mare ferma pe o raza de 20 km in jurul satului in care s-a nascut. Luata in anii 90 de un activist local prin metodele stiute, a ajuns o paragina (da, din cauza UE!!!). S-a apucat sa o refaca. Livezile, grajdurile, a cumparat si vreo suta de vaci si testeaza piata de lactate-branzeturi (s-a intors pana la urma la una din primele lui idei :)). Apoi a intrat pe piata de sucuri bio, ca trebuia sa faca ceva si cu livezile alea. Imi povestea molcom si cu minim de cuvinte cum a pus la punct si afacerea asta. "L-am studiat pe printul Charles. Ce vinde, cum ambaleaza, am vorbit cu oameni de-ai lui. Hai sa vezi cum am amenajat si eu la ferma fabricuta de sucuri." .
Acum vrea sa intre si pe agro-turism. Deocamdata face o pensiune cu 16 camere pe terenul de la ferma (intr-o parte delauri impadurite, in cealalta livezile, iaz, si-a cumparat cai arabi pur-sange pt. turisti, f. fain) sa vada cum merge piata.
Si continua sa munceacsa ernorm. Ziua lui de lucru incepe la 5 dimineata.
Da, este un om langa care am crescut, si acum, dupa tatia ani, pe langa tovarasia care ne leaga din copilarie, am un mare respect pt. el si pt. resursele nebanuite de care a dat dovada.
A ramas acelasi om modest, umbla mereu intr-un Audi SH ("nu bag banii in fiare, un Audi cu 50.000km e excelent pt. afacerile mele, il alerg 300000, in 2 ani imi iau altul. Banii prefer sa ii bag in alte afaceri").
Vacantele lui sunt 1 saptamana la mare in Grecia cu familia si de Craciun si Paste cateva zile in sat "la ai batrani". Cand are timp, mergem o zi in padure la cules de ciuperci, sau calarim pe dealurile din jur pana facem caii spuma si apoi bagam niste slana de la porcul pe care-l taiem impreuna in curtea unde am crescut si bem tuica de pruna facuta tot in curte.
E o poveste reala. Acum puteam sa ne vaitam romaneste, sa acuzam securistii ca au acaparat toata economia si de-aia suntem noi saraci, sa acuzam UE ca ne-a furat si ne-a falimentat mareata industrie ceausista cu diabolice planuri sionist-masonice sau sa luam aminte la cei care au reusit. Este exact ce a facut si el: s-a uitat in jur la cei care au reusit. Sunt 2 abordari diferite, si atat timp cat prima din ele ramane preferata majoritatii romanilor, sa nu ne miram ca Romania arata cum arata.
Felicitari pentru articol!
RăspundețiȘtergereNu-l gasesc pe acest Anthony Glou pe google. Chiar asa, nici macar un articol despre el?
RăspundețiȘtergerehttp://www.glou.gr/index_corporate_EN.html
ȘtergereDin anumite puncte de vedere mi se pare exagerat argumentul, tu antreprenor la nivel mic ai vrut sa crezi ca poti fi un colos fara sa evaluezi riscurile corespunzator.
RăspundețiȘtergereDe exemplu daca te limitai la 10 magazine si puneai ceva deoparte pentru zile negre, acum aveai cum sa platesti datoriille actuale si poate si afacerea era inca in picioare.
In schimb ai turat la maxim pe credit, nu este un alt exemplu clasic al acelei perioade de lacomie?
Sa va explic eu cum e cu teoria conspiratiei. Nu e teorie, e adevar adevarat.
RăspundețiȘtergereNiste baieti destepti si cu imaginatie s-au gindit sa dea o mina de ajutor faimosului spirit intreprinzator al romanului.
Frati ruhmani, sintem cotropiti de lumea noua Ohvei-Hucsei, piata globala a fost transata de multinationali, intreprinzatoru mic si ager n-are sansa nici cit au avut stramosii mamiferelor in Jurasic, deci lasati-o balta. Nu va apucati de afaceri daca nu aveti securisti in familie. Asta e! Sinteti nascuti sa fiti amploiati. E nasol, dar tot e mai bine decit sa va falimenteze Coca Cola.
Corect. Ceea ce nu poate pricepe Domnu', cind sta noaptea de vorba cu var'su, e ca n-are nimeni nimic cu spiritul intreprinzator, harnicia si modestia varului. Bravo lui! Eu v-am sugerat, asaaa...din curiozitate, sa vedeti, daca puteti, ce "preteni" roiesc prin jurul lui ptr. ca astfel de lucruri sunt destul de jenante, pentru orgoliul propriu, ca sa va fie destainuite seara, in sura.
ȘtergereSi asta numai daca nu vreti sa va bagati capul in nisip, precum strutul.
Frații Micula țin piept cu brio licorii capitaliste. Important e să produci de calitate și să-ți respecți clienții. :)
RăspundețiȘtergereStăm geană pe Moise Găuran să nu pierdem IPO-urile covrigăriilor deschise în 2009.
Nu știu de ce, dar pari născut să fii patron cu subvenție la agentul termic.
Am centrala proprie, ca si colegii Micula. Doar ca eu n-am intrat in politica. Adica n-am facut primele 100 milioane. Inca.
ȘtergereIPO-uri nu servesc, ca n-am sofisticarea necesara. Doar companii din Forbes 500, ca orice taran cu frica de Dumnezeu.
Si, mai ales, desi in particular imi plac arcturienii, in plasamentele de capital merg pe mina reptilienilor.