Dacă în episodul trecut am vorbit despre Ucraina, ar fi timpul să ne reamintim că scânteia care a produs explozia de acum a fost dată de încercarea lui Ianukovici de a adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus. Este un tratat economic despre care s-a vorbit până acum în termeni retorici, fiind considerat un fel de repunere pe tapet a defunctei URSS.
Din punctul lui Putin de vedere, desființarea URSS a fost una dintre cele mai mari greșeli ale politicii ruse. Scăpându-se din mână fostele republici s-au dislocat teritorii masive, rezultând probleme la frontiere. Cel mai vizibil element al eșecului a fost orientarea puternic pro-americană a Georgiei lui Saakașvili, sfidarea permanentă a Kremlinului și încercarea disperată a țării de a se rupe de puternicul magnet moscovit. A fost un front pe care Rusia a lucrat puternic, reușind într-un final să îndepărteze treptat și „democratic” țara de politica lui Saakașvili.
Uniunea Vamală este într-adevăr un punct strategic al lui Putin, o încercare de copiere a spațiului comun european. Până acum a fost un proiect semi-eșuat, mai mult politic decât economic. Așa se explică și faptul că, până acum, în spațiul economic al Uniunii Vamale nu erau decât trei țări: Rusia, vasalul Belarus și Kazahstan-ul. Având termeni neclari, cu obligații mai mari decât beneficiile și cu o imagine general proastă, Uniunea Vamală nu părea a avea mari perspective. Însă recenta ofensivă diplomatică a autorităților ruse are scopul de a reîmpacheta tratatul în termeni mai prietenoși, cu beneficii mai clare și, în general, cu o publicitate mult mai accentuată.
Dacă Ucraina a reprezentat, pentru moment, un eșec aceasta nu înseamnă că motoarele nu pot fi turate în noua direcție. Astfel ieri a fost anunțată începerea negocierilor pentru aderarea Armeniei la Uniunea Vamală. Foaia de parcurs prezentată publicului prevede îndeplinirea a 150 de condiții înainte de aderarea efectivă a Armeniei la Uniunea Vamală. Unii ar considera-o o victorie a noii strategii, însă nu trebuie uitat că Rusia este cel mai mare partener comercial al Armeniei și, în același timp, cel mai mare investitor străin de-acolo. În aceste condiții, mișcarea Armeniei este una naturală și nicidecum vreo victorie a diplomației ruse.
Lovitura pe care se pregătește însă să o dea diplomația rusă constă în transformarea Uniunii Vamale într-un tratat cu adevărat viabil, care deschide porți importante membrilor săi. Se are în vedere crearea unor zone de liber schimb cu parteneri din diverse zone economice ale planetei. În acest moment au loc discuții avansate cu Vietnamul. Un succes(destul de previzibil având în vedere afinitățile istorice) al acestui proiect va dezvolta un framework pentru cooperarea cu celelalte sate ale ASEAN.
Și lucrurile nu se opresc aici. Discuții preliminare au fost demarate cu Noua Zeelandă, dar și cu țări europene nemembre ale Uniunii Europene precum Elveția și Norvegia. Practic, cu fiecare piață nou deschisă, Uniunea Vamală se transformă dintr-un tratat constrângător din punct de vedere politic într-unul tentant, care oferă oportunități economice interesante. Cel puțin la nivel de imagine.
Dacă până nu demult Rusia se baza pe „background”(tradiția puterii conducătoare ruso-sovietice) și „underground”(penetrarea prin intermediul serviciilor secrete sau a diverselor organizații oculte) în relația cu fostele republici sovietice, în prezent se încearcă implementarea unei viziuni oarecum actualizate: seducerea prin propagandă. Rusia vrea să se transforme din balaurul cel rău care taie conducta de gaze sau care trimite trupe de intervenție invocând motive hilare într-un pol de prosperitate, după modelul american. Aici însă se lovește de o mică problemă: pentru a răspândi prosperitatea trebuie să o deții.
Pentru a deține prosperitatea trebuie să ai bani. Putin e conștient că strategia de până acum - „gaze contra bani și bani contra influență” - nu mai funcționează deoarece banii sunt la alții. Pe termen lung speră ca, prin intermediul acestei construcții, să reușească să se transforme în „izvorul de bani” prin repoziționarea rublei în relațiile economice dintre parteneri. E un joc lung și dificil. La celălalt capăt al Imperiului, China a început de mai mult timp implementarea acestei strategii și deocamdată n-a reușit mare lucru. Putin însă are la dispoziție o mașinărie infernală, capabilă să dezmorțească ciudatele circuite ale prezentului. Dacă va reuși acolo unde până acum a dat greș rămâne să vedem.
Desene animate...Care-i omul acela ce renunta la libera circulatie in Italia si Germania pentru libera circulatie in Belarus si Kazahstan?In conditiile in care Occidentul este plin de rusi.Pentru adeptii scenariului din articol exista optiunea schimbarii economiilor din euro in ruble.
RăspundețiȘtergereNu stiu unde ai citit tu de scenarii. Asta e fix ceea ce se intampla acum in Rusia. Despre scenarii era vorba ieri. Mai citeste odata si apoi da-ti cu parerea...
Ștergere... Si sa nu uit. Pentru un kazah libera circulatie in Italia si Germania are tot atata relevanta cat are pentru un cetatean roman de la tara libera circulatie in Uzbekistan sau Turkmenistan.
Ștergere@Dan,
ȘtergereDin multele idei pe care le-as comenta retin una mai interesanta.
Tu ai dreptate cu kazahul caruia i se falfaie de libera circulatie in Italia si Germania, dar numai punctual. Am citit blogul unui tip care s-a fatait vreo juma' de an prin Asia si povestea o intamplare aproape neverosimila. Prin nu mai stiu ce -STAN, sta de vorba cu 3 tineri (in jur de 30 de ani), de 3 nationalitati diferite. Unul din ei, e de origine rusa (nu mai stiu cetatenia), care a si facut vreo una sau doua excursii prin vestul Europei. Ii aude ca vor sa emigreze. "Unde?" "La Moscova." Tipul crede ca nu a auzit bine. Le cere sa repete. "La Moscova". Il ia la bani marunti pe tipul de origine rusa. "Tu ai fost in vestul Europei. Tu unde vrei sa emigrezi?" "Pai nu am zis? La Moscova."
Desi pare ciudat, explicatia e simpla. Chiar si rusnacul ala care a mirosit un pic Vestul, nu a patruns dincolo de invelisul "glamour", care s-ar putea ca la Moscova sa fie mai dihai decat la Paris (zic s-ar putea, pt. ca nu cunosc Moscova decat din auzite). Calitatea vietii data de institutii ale statului obiective si puternice, de servicii nediscriminatorii, si mai ales de o Justitie libera, nu a avut cum sa le experimenteze ca turist. Nici macar nu le banuieste existenta; pt. el e ceva abstract. Singura chestiune masurabila, e treaba cu magazinele, neoanele, carciumile si masinile de pe strada. Care-i diferenta intre Paris si Moscova? Irelevanta. Asa ca hai la Moscova ca acolo inteleg limba.
Dar ia da-i tu baiatului ala un job in vestul Europei, asa, vreo 5-6 ani de zile; sau 10 pt. siguranta, Dupa aia dubleaza-i salariul si trimite-l la Moscova, ca cetatean rus (cand vrea sa mai dea o tura pe la Paris sau Londra sa se umileasca pt. o viza). Lasa-l sa savureze serviciile publice rusesti, sa-i scuipe in cap vreun sofer de oligarh, sau un interlop protejat de stiu eu ce politician. Crezi ca o sa-i mai placa la Moscova? Dupa ce ai respirat aerul din Vest cativa ani, cand ajungi la sanul maicutei Rusia, o sa duhneasca ingrozitor a sudoare sovietica. Cu alte cuvinte (ca m-am lungit) nu poti sa-i explici unui orb ce este lumina.
Daca Rusia va reusi vreodata sa cladeasca asa ceva si sa fie si functional economic, aia nu va mai fi Rusia asa cum o stim. Primul pas e liberalizarea economiei, iar asa ceva nu se va intampla niciodata atata timp cat Rusia detine resurse vitale. Nu poti concura cu o economie care subventioneaza energia. Ori o subventioneaza pentru toti, ori pentru nici unul.
RăspundețiȘtergereApoi, eliminarea coruptiei pentru a avea o economie cat de cat functionala inseamna eliminarea oligarhiei ruse si a sociopatilor si cleptocratilor din varful piramidei, in frunte cu Putin. Eu nu as miza in veci pe asa ceva. Nu in timpul vietii mele, cel putin.
Nu in ultimul rand, odata cu libertatile economice vin si libertatile sociale si afirmarea minoritatilor. Iar Rusia e sufocata de minoritati etnice. Se va confrunta probabil lunar cu proteste si cereri de autonomii sau chiar independente. Iar daca vrea sa nu mai fie "balaurul cel rau" nu stiu cum va reusi sa tina in frau asemenea miscari.