Blatul plafonului de îndatorare al SUA

Şi s-a petrecut marea înţelegere. Sâmbătă, şeful Congresului Kevin McCarthy a anunţat că s-a înţeles cu Biiden în ceea ce priveşte ridicarea plafonului de îndatorare. „Un acord de principiu demn de poporul american” - a spus el cu gura plină, după ce, pentru a-i păcăli pe proşti - l-a acuzat pe Biden de tergiversarea procesului. 

Semnarea înţelegerii arată însă două lucruri. În primul rând faptul că SUA se află într-o poziţie excesiv de dificilă, semnându-şi condamnarea pe altarul spiralei datoriilor care va deveni de necontrolat. Celălalt element este chiar Kevin McCarthy, care se dovedeşte un pion al Democraţilor strecurat la vârful Partidului Republican. Să le luăm pe rând.

La cum stau lucrurile, din punct de vedere financiar, deteriorările vor deveni din ce în ce mai vizibile deoarece datoria publică americană creşte într-un ritm ameţitor. Nu e un slogan ceea ce spun, ci poate fi înţeles dacă introducem o unitate de măsură. Ajungerea în acest moment critic s-a făcut deoarece datoria publică a statului american a crescut cu o viteză mai mare decât PIB-ul. Ce ne spune asta? Că investiţiile statului american au fost proaste. În orice business, când te împrumuţi o faci pentru a-ţi multiplica banii, astfel încât după ce-ai returnat băncii principalul şi dobânzile să rămâi cu bani în plus. Dacă te împrumuţi şi pierzi banii aiurea, scazi valoarea afacerii deoarece trebuie să acoperi banii datoraţi băncii din altă parte. Făcând de mai multe ori chestia asta ajungi în insolvenţă şi faliment. 

La nivel de stat, dinamica datoriei publice ne spune dacă un stat e administrat bine sau rău. Atunci când datoria creşte mai mult decât PIB-ul înseamnă că statul e administrat prost. Când însă datoria creşte cu o viteză mai mică decât creşterea PIB-ului, înseamnă că ţara e administrată bine. Făcând o paranteză, vă voi spune că noi am trecut prin ambele situaţii. Pe vremea lui Dragnea gradul de îndatorare a scăzut pe fondul unei creşteri economice sănătoase, în timp ce începând cu nefastele guverne ale PNL-ului datoria publică a crescut accelerat, mult mai rapid decât PIB-ul! Cifrele sunt extrem de seci şi-mi dau dreptate.

Ceea ce vedem în SUA este un apogeu al neputinţei. Biden, exact ca un copil intrat în magazinul cu dulciuri, s-a înfruptat din Buget trezindu-se cu fundu-n baltă. Problema e că oricum datoriile SUA, în sine, sunt o chestie absolut nesustenabilă. Ţările şi investitorii deţinători de datorie americană caută mereu să iasă de pe aceste titluri şi, pentru a se simula „lichiditatea” pieţei, titlurile sunt cumpărate de diverse entităţi. V-am mai explicat cum Banca Centrală a Japoniei - o economie de câteva ori mai mică dect cea americană - a devenit principalul creditor al SUA. Fără dar şi poate, ceea ce se petrece acolo are legătră mai mult cu imaginarul decât cu realul. Chiar şi aşa însă, indicatorii financiari nu pot fi păcăliţi. Statul american plăteşte dobânzi care sunt din ce în ce mai mari. Şi, în ciuda faptului că nu are probleme cu serviciul datoriei, gradul de îndatorare va creşte. De ce? Pentru că uriaşul cu picioare de lut nu mai funcţionează de mult! A trecut vremea în care să te lauzi cu dimensiunea gigantică a PIB-ului tău care e atât de mare deoarece ai consumatori-balene care-şi cumpără îngheţata cu căldarea. Cât să mai măreşti şi căldarea aia?

În aceste condiţii este cât se poate de clar că investiţia în economia americană e una păguboasă atâta timp cât reuşeşte să consume mai mult decât produce. Şi asta nu de azi, de ieri, ci de-o groază de timp! În fapt acolo corupţia e atât de mare încât a cangrenat întregul stat, tipărindu-se bani în neştire pentru a hrăni parazitismul.

Acum să ne întoarcem la ciudatul domn Kevin McCarthy. Încă de la început a fost o problemă cu el. Ştim bine câte forţări şi negocieri s-au făcut pentru a-l propulsa pe fotoliul de preşedinte al Congresului. Acum se dovedeşte că cei care l-au contestat au avut dreptate: individul nu-i decât o tinichea a statului subteran american. Înţelegerea dintre el şi Biden este una de-a dreptul umilitoare pentru republicani: contra unei reduceri a cheltuielilor de doar 0.5% din PIB, McCarthy i-a oferit cu generozitate lui Biden o creştere a plafonului de peste 13% din PIB. Păi prost să fii ca republican să accepţi aşa ceva. Asta în condiţiile în care Biden şi-a luat promisiunea de a ţine cheltuielile aberante deja făcute la aceeaşi valoare timp de doi ani. E vorba însă doar de cheltuielile nemilitare. Asta în condiţiile în care cel mai mare parazit al economiei americane este complexul său militar. Cu banii evaporându-se fără niciun rezultat palpabil, SUA are destinul deja pecetluit.

În aceste condiţii este cât se poate de justificată revolta republicanilor care au bubuit tweeter-ul cu mesaje contra aberantei înţelegeri. Sunt tare curios dacă se va reuşi trecerea înţelegerii la vot şi, mai ales, cu ce scor. Poate vi se pare că partea militară e justificată de situaţia de pe scena internaţională. Aiurea, acolo e nevoie de tăieri radicale de sume şi de reproiectări ale armatei care e rămasă într-o altă epocă.  

O să vă dau un singur exemplu: s-a făcut tam tam pe mutarea unui portavion american în zona Europei, cică pentru a-i intimida pe ruşi. Aveţi idee ce a însemnat asta? Portavionul ăla consumă cât un oraş, iar pentru a se deplasa are nevoie de o întreagă suită de alte nave care să-i asigure protecţia. Doar pe portavion se află peste 3000 de oameni. Înţelegeţi cât de energofagă e întreaga operaţiune? Imaginaţi-vă că ruşii, cu doar două rachete de generaţie nouă, pot scufunda carcasa aia plutitoare, cu toate avioanele de pe ea. Cât i-ar costa pe ruşi operaţiunea? Undeva sub 10 milioane de dolari. Cât costă un portavion? Costul programului pentru construirea portavionului Gerald Fort a fost de peste 37 mld. $, ajungându-se la un cost pe unitate de 13 mld. $. O grămadă de bani care pot fi făcuţi praf la cost mic de hipersonicele ruseşti sau chinezeşti. Asta e diferenţa pe care nimeni nu vrea să o înţeleagă. SUA este exact în poziţia în care era URSS în 1989! 

Pe moment cred că înţelegerea dintre Biden şi McCarthy e destul de dinamitată de mişcările din interiorul Partidului Republican. Inclusiv împingerea lui DeSantis în cursa prezidenţială, strict pentru a-l bloca pe Trump, stârneşte mari emoţii care pot dinamita din interior GOP. Blatul lui McCarthy este o nouă pagină care riscă să umple paharul şi-aşa prea plin. Republicanii au nevoie de o clarificare ideologică şi e posibil s-o vedem destul de repede. Mă rog, poate se va face înainte de a se scufunda Titanicul.