Criza Occidentului la momentul abuliei absolute

Intrarea Germaniei în recesiune e un moment mult mai important decât vă puteţi imagina. Până acum guvernul nulităţii Scholz a cheltuit cu nemiluita sperând să devieze traiectoria pe care s-a înscris economia pe care o păstoreşte. Iată că se îndeplineşte ceea ce Merkel ştia. Toată lumea era conştientă că mult prea perfecta maşinărie economică germană are problema „omoplatului lui Sigfrid”. Iar această problemă e reprezentată de hidrocarburile ieftine din Rusia. Asemeni unei maşinării electrice care are nevoie de priză pentru a funcţiona, la fel şi economia germană are nevoie de cordonul ombilical al hidrocarburilor ieftine. Cordon care a fost detonat de americani după ce s-a obţinut OK-ul tehnic al păpuşii Scholz.

Rezultatul la care s-a ajuns era unul previzibil. La fel cum tot previzibilă este viitoarea dezordine germană. Fantasmele americanilor au reîmpins Germania în dilemele Republicii de la Weimar. Ştiu, lumea deocamdată nu distinge nimic în neregulă, doar că traseul mi se pare mai mult decât cert prin prisma a ceea ce se vede. 

Chestiunea e vizibilă şi în Franţa care, răsuflând din ce în ce mai greu, se bucură deoarece suferinţa nemţilor pare o speranţă pentru ei. Până acum Franţa a suferit în tăcere văzându-şi economia prăbuşindu-se fără drept de apel, fapt care a generat cele mai mari mişcări sociale de până acum. Mişcări sociale cărora încă nu le-aţi văzut vârful violenţei. 

Probabil vă întrebaţi ce seîntâmplă? E simplu: „traiectoria verde” decisă de oamenii de paie de la vârful UE începe să-şi arate colţii. Poate vă amintiţi că primele tentative de instituire a unei economii verzi au fost în Germania lui Merkel. Mai ţine oare minte cineva ce s-a întâmplat atunci? Lăsaţi că vă spun eu deoarece încă de atunci am spus că e vorba de un fiasco: producătorii chinezi de fotovoltaice şi eoliene au făcut varză întreaga industrie regenerabilă nemţească în momentul în care s-au redus subvenţiile. Astfel nemţii s-au trezit că întreaga himeră verde nu reprezintă altceva decât o contribuţie la bunăstarea chinezilor.

Într-o oarecare măsură similar se întâmplă şi acum pe piaţa automobilului electric. Cu 60% din producţia mondială de pământuri rare şi cu alte componente de bază pe care le controlează, China face jocurile pe piaţă. În domeniul autovehiculelor electrice sunt mai mult decât lideri controlând nu doar materiile prime, ci şi tehnologiile de nivel înalt ale bateriilor. Poate nu ştiţi, dar chinezii deja au în producţie de masă baterii care nu iau foc, având o rezistenţă teribilă. Şi nu e doar asta. Practic, la ora actuală China nu mai poate fi ajunsă în acest domeniu. Iar Europa se vede din nou îngenuncheată. 

Dar care-i şmecheria? - mă veţi întreba. Dacă un colos precum China a făcut un pas atât de hotărât în domeniul electric, înseamnă că tehnologia e viabilă. Aiurea! Se dovedeşte de fapt că fantasma unora e spre beneficiul celor deştepţi. În realitate aglomerările urbane chinezeşti nu suportă maşinile cu combustie internă din cauza poluării. Numărul imens al parcului auto face mediul oraşelor irespirabil, astfel încât s-a decis rezolvarea problemei prin introducerea forţată a autovehiculelor electrice. Chinezii sunt conştienţi că astfel „centralizează poluarea”, aruncând-o din oraşe în zonele în care produc energia electrică, dar chestiunea li se pare OK. Mai mult, planificarea funcţionează ca la carte, iar reţelele oraşelor au fost optimizate din timp pentru a face faţă acestor consumuri. 

Însă mai e ceva: necesitatea chinezească se întâlneşte cu fantasma europeană. Şi uite aşa, încet şi sigur, chinezii pătrund cu maşinile lor în Europa pe uşa din faţă. Cel puţin nordul Europei e invadat de chinezi, iar producătorii europeni nu fac faţă preţurilor. În ciuda laudelor pe care le auziţi, industria auto europeană este în moarte clinică. Cu o scădere de 10.2% în 2022, cu facilităţi de producţie care erau excedentare înainte de pandemie, sleita industrie auto europeană vede cum vine şi tsunamiul concurenţial al chinezilor. În aceste condiţii mai miră pe cineva că industria auto europeană e aproape să-şi dea duhul? De aceea indicatorii economici ai Germaniei sunt cei intuiţi încă de la momentul exploziilor de la NordStream. De fapt încă nu s-au înregistrat scăderile preconizate întrucât încetinirea sectorului industrial produce daune exponenţiale în domeniul serviciilor. Corelarea aceasta nu poate fi înţeleasă de paiaţe seci precu Scholz sau Macron. 

Cu toate acestea, pare că factorii de decizie s-au trezit din aburii drogurilor în care s-au scăldat până acum. Macron a început să arate cu degetul spre „programul verde” al Uniunii Europene, la fel ca şi nemţii ale căror partide încep să conştientizeze că populaţia e cu foamea-n gât şi că e de rău.  Până acum nu înţelesesem motivul pentru care UE prezenta atât de optimist modul în care, „prin economisire”, s-a reuşit anularea celei mai mari părţi a hidrocarburilor ruseşti. De fapt, chestiunile s-au dovedit a fi simple mijloace de combatere din start a tentativelor de revoltă. Mai poate fi însă stopată revolta împotriva dementei politici climatice începute de UE?

Ceea ce uită nulităţile precum Ursula este faptul că aşa-zisa economisire s-a făcut pe fondul unei căderi a producţiei industriale şi a unei ierni uşoare. E aproape hazliu faptul că tocmai aşa-zisa încălzire pe care nulităţile vor s-o combată i-a ajutat să treacă relativ uşor peste iarnă. 

Însă treburile nu merg aşa la infinit. Presiunile sunt masive, iar auto-izolarea pe care elitele şi-au impus-o în „turnul lor solitar” riscă să producă deteriorări ireversibile la bază. Poate că rahaturile lor cu „solve et coagula” şi restul de nutreţ pentru imbecilii semidocţi funcţionează pe hârtie(din „larga lor experienţă”). Ceea ce însă se observă cu ochiul liber este că treburile sunt pe cale să scape ireversibil de sub control, iar acum nu vor mai avea norocul pe care l-au avut în Al Doilea Război Mondial. Tehnicul e mult prea puternic, iar democratizarea sa ar trebui să-i sperie teribil pe bieţii imbecili care se cred „arhitecţii lumii”.

Suntem într-un moment al totalei abulii. Încă din 2008, văzând trendurile, G7 a încercat să coaguleze G20 ca extensie a sa, un fel de periferie a nucleului dur. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea din târg. G7 e sub BRICS, iar BRICS-ul abia acum începe să explodeze. Toţi arată cu speranţă spre stagnarea Chinei, uitând că la momentul actual China are nevoie de o perioadă de aplatizare pentru a-şi pune la punct dezechilibrele dezvoltate ca efect al marşului său excepţional către prima poziţie mondială. Însă, cu toată aplatizarea, BRICS-ul va creşte teribil pe valul Indiei care preia frâiele accelerării economice. Astfel, în timp ce China îşi sedimentează cuceririle, India accelerează adăugând greutate polului BRICS. 

În final vă voi mai dezvălui o chestiune interesantă: ştiţi care este asemănarea între Australia şi Brazilia? Aparent niciuna, doar că e un indicator care le apropie teribil: ambele ţări exportă mai mult în China faţă de cât exportă în ţările membre G7. Ce vă spune asta? Aşteptaţi-vă la surprize!