Frontul subteran

Dacă ieri v-am prezentat forţările diplomatice ale SUA, azi e timpul să vedem cum se acţionează în zona subterană. O fi diplomaţia o armă, dar dacă nu e susţinută de o forţă ascunsă n-are absolut nicio şansă. 

În primul rând SUA a luat decizia constituirii unui NATO asiatic. Cap de pod este Japonia, ţara aflată sub ocupaţie după cel de-al Doilea Război Mondial. Este clar că Japonia n-are cum să răspundă altfel decât pozitiv unei asemenea iniţiative. Nu-mi dau seama dacă va fi o alianţă separată sau, pur şi simplu într-un mod de-a dreptul hilar, NATO va începe să admită membri din Asia(oare şi-o schimba şi numele?). Oricum, într-o primă fază, membri de bază vor fi Japonia şi Coreea de Sud, cărora li se va alătura Australia. Iar de-aici poarta e deschisă către alte ţări care ori vor fi obligate de statutul lor de ţară sub ocupaţie, ori vor fi momite şi păcălite aşa cum a fost Estul Europei. 

Însă direcţia nu este doar aceasta, efectuată la vedere. Încep să se rostogolească munţii în subteran. De departe cea mai explozivă situaţie o văd în Pakistan. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu situaţia de-acolo o să fac un scurt rezumat. Începînd din anul 2018, puterea a fost cucerită de partidul fostului jucător de cricket Imran Khan care, astfel, a devenit premier al ţării. A reuşit să conducă bine, scăzând deficitele, tăind din cheltuielile militare ale ţării şi axându-se pe o modernizare a economiei. Succesul său a fost dat de sporirea colectării, fapt care, probabil, i-a atras şi antipatia multora. Din cauza politicii sale extrem de ferme şi a orientării exclusive spre interesul naţional, Imran Khan a devenit primul premier din Pakistan măturat de la putere. Asta în ciuda popularităţii sale extraordinare. A încercat să-şi consolideze partidul şi să-l pregătească pentru o câştigare masivă a alegerilor. Lupta împotriva sa s-a dat însă pe două fronturi. Pe de o parte s-a început un surd război juridic, fiind nevoit să se apere în faţa unor acuze care mai de care mai hazlii. De partea cealaltă însă, s-a urmărit lichidarea sa fizică. Astfel, în noiembrie anul trecut a supravieţuit unei tentative de asasinat puse la punct în cadrul unui eveniment electoral pe care-l organizase. Totul a culminat pe 9 mai 2023 cu arestarea sa pentru presupuse fapte de corupţie.

Acum, când vorbim de corupţie cred că aţi înţeles cine se află la capătul celălalt al firului. Ca să înţelegeţi mai bine, vă voi spune că statul subteran pakistanez se coordonează foarte bine cu cel american încă din anii 80. Practic de atunci americanii au început să-şi planteze seminţele acolo, astfel încât acum au mai multe „puncte de contact” prin intermediul cărora manipulează situaţia economică şi politică a ţării. De altfel, s-a văzut bine coordonarea şi în timpul ocupaţiei Afganistanului de către SUA. Imran Khan este tipul de om politic indezirabil coruptului stat subteran american, astfel încât se face orice pentru înlăturarea sa. 

Dar, de fapt, ce se urmăreşte? Toată lumea e conştientă de popularitatea gigantică a lui Khan în Pakistan. De altfel, vestea arestării sale a condus la numeroase vioenţe care sunt abia la început. Fără doar şi poate, oamenii vor reacţiona dur. Iar în Pakistan acesta e un pericol extrem. Deci ce se doreşte?

Pe scurt, fix ceea ce se întâmplă. Scopul SUA acolo nu e acela de a-şi împinge o marionetă, ci pur şi simplu de a arunca cu ceaţă pentru declanşarea unei destabilizări de proporţii. Se va lăsa cu rzboi civil? Cu atât mai bine deoarece interesul principal este acela de a se crea haos. Motivul e extrem de simplu de intuit: întotdeauna din nebunia haosului ies „pacificatorii”, cei care profită de lehamitea populaţiei pentru a se infiltra la putere şi, sub sloganului „ordinii”, să instaureze dictaturi crâncene. 

De fapt acesta este interesul şi aici. Se destabilizează ţara, iar în urma violenţelor va ieşi la suprafaţă un „imaculat”. Dar de ce Pakistanul, vă veţi întreba pe bună dreptate? Ei bine, ţara este o componentă cheie atât a strategiei Belt&Road Initiative a Chinei, dar şi o componentă a conductei ruseşti TAPI, care urmează să aprovizioneze şi tranziteze gazul rusesc prin Turkmenistan, Afganistn, Pakistan, India. După cum limpede puteţi observa, generarea scandalului de acolo are ca scop ruperea unui nod important care-i afectează atât pe ruşi cât şi pe chinezi. Ce poate fi mai tentant pentru ticăloşii care se află la capătul conspiraţiei?

Iată aşadar cum, rotiţele văzute şi nevăzute se pun în mişcare pentru conservarea „primatului american”. Mă rog, aceste mecanisme sunt cele casice, cu care ne-am tot obişnuit de-a lungul timpului şi care încă funcţionează în virtutea inerţiei. Ceea ce mă interesează însă va fi replica pe care-o va da China. Şi, ţinând cont de interesul pus în joc, pot paria că va fi o lovitură extrem de dură. Însă, pentru asta, va trebui să mai aşteptăm puţin.