Despre mama tuturor crizelor

Azi o să ne uităm puţin pe grafice ca să înţelegem unde anume ne aflăm. Ideea mi-a venit după ce am găsit referinţe în mai multe materiale ale unor analişti, astfel încât m-am gândit că e interesant să vi le reproduc şi să le comentăm puţin pentru ca în final să putem trage concluzia.

Ceea ce vedeţi în primul grafic este clasica situaţia a datoriilor americane. Cu albastru aveţi datoria privată, iar cu roşu datoria publică. În total s-a ajuns la 91 trilioane $, o sumă impresionantă în care o treime e reprezentată de datoria publică, iar celelalte două treimi de cea privată. 

Ceea ce ar trebui însă să remarcaţi este dinamica acestei datorii. Când a renunţat la etalonul aur, Nixon era zdrobit de o datorie de puţin peste 1 trilion de dolari. Iar după ce a renunţat la corsetul care-l sufoca, a respirat mai bine ca niciodată. Calea risipei fusese larg deschisă. Acum datoria aceea e de treizeci de ori mai mare şi nimeni nu mai simte nicio emoţie. De ce? Pentru că, pur şi simplu, nimic nu mai are legătură cu realitatea. 

Graficul următor este unul şi mai interesant deoarece el pune faţă în faţă totalul activelor cu deficitul bugetar al SUA.  Ceea ce se vede de la o poştă este că cele două linii „se oglindesc”. Astfel, cu cât cresc activele, cu atât se adânceşte deficitul. Avem totuşi nevoie de o mică explicaţie întrucât din 2020 până în 2022(e grafic anual, de aceea ultima bucată nu e prezentă!) graficul deficitului pare să contrazică „oglindirea”. Este vorba de distorsiunile produse de pandemie şi de războiul din Ucraina, elemente care, mai devreme sau mai târziu, se vor sparge forţând revenirea la pattern. Aceasta înseamnă că vom vedea un deficit uriaş care se va tot adânci în anii care urmează. 

Să vă dau un singur element ca să înţelegeţi de ce în scurt timp totul se va da peste cap. Pentru a suporta scăderea livrărilor de hidrocarburi dinspre Rusia şi pentru a susţine cât de cât preţul petrolului, SUA a eliberat hidrocarburi din rezerva strategică. Cam cât? - vă veţi întreba. Pot să vă spun că în momentul de faţă SUA are în rezerve(incluzând şi ceea ce au contractat cu livrarea în viitor!) 372.4 milioane de barili de petrol. Pare impresionant, doar că în mai 2011 aveau dublul acestei cantităţi(vezi graficul). Iar pe vremea aceea nu exista ameninţarea vreunui război. La sfârşitul anului trecut aveau aproape 600 milioane de barili, reuşind aşadar să facă praf o treime din cantitate doar pentru a putea mima normalitatea - care numai normalitate n-a fost!

Încă de la sfârşitul anului trecut, Biden a anunţat că-şi va reumple rezervoarele. Doar că la începutul acestui an Departamentul de Energie a avut o tentativă absolut nereuşită de începere a acţiunii, declaraţiile oficiale spunând că nu au acceptat preţurile propuse de parteneri. Erau mari, într-adevăr, dar şi catităţile pe care le vrea Biden nu-s deloc mici: 3 milioane de barili pe lună. Ca să ne înţelegem, aceste cantităţi nu-s suficiente pentru a se pune la loc ceea ce s-a luat. Dacă SUA ar reuşi performanţa de a găsi pe cineva să-i livreze din iulie(data de la care au spus că vor începe iar să cumpere), până la sfârşitul anului ar strânge 18 milioane de barili. Asta în condiţiile în care ei anul trecut au păpat de la rezervă peste 200 milioane de barili.

Cred că înţelegeţi despre ce vorbim. Cifrele devin nervoase şi absolut nimic nu mai are logică. De ce? Pentru că SUA vin după jumătate de secol de minciună. Şi este vorba de o minciună generalizată. Practic orice vorbim despre SUA se bazează pe o minciună. Când una dintre minciuni devenea gogonată, aveam o criză care se rezolva prin externalizare. Aşa cum v-am arătat de nenumărate ori, acum SUA este prinsă într-o teribilă menghină: pe de o parte ieşirea la iveală a minciunilor economice o propulsează în anticamera unei teribile crize multisectoriale, iar pe partea cealaltă, dedolarizarea accentuată o pune în ingrata situaţie de a face faţă din ce în ce mai singură crizei. 

Chiar şi europenii aflaţi sub ocupaţie americană şi-ar putea arăta colţii atunci când vor vedea cât de uriaş este valul stârnit de secolul de minciuni americane, astfel încât e posibil ca cea mai mare dedolarizare să se producă în Europa. Reţineţi acest aspect. De asemenea, vă mai spun ceva: Europa ar putea da lovitura de graţie SUA indiferent dacă rămâne unită sau dacă fantasma UE pică. E posibil ca „Europa Unită” să încerce să facă faţă crizei alături de SUA, iar de-aici să i se tragă destrămarea. 

Acum să vorbim puţin despre timing, probabil domeniul cel mai sensibil. Când se va produce asta? Înainte de a trece mai departe o să vă rog să vă mai uitaţi pe graficul datoriilor şi pe cel al activelot totale. Ce observaţi? Vă spun eu: toate ne arată o singură poveste, anume că avem de-a face cu grafice exponenţiale. O să înţelegeţi imediat de ce e greu de identificat momentul. Am găsit la un analist elveţian o ilustrare perfectă pentru acest caz: în cât timp credeţi că s-ar putea umple cu apă un mare stadion contemporan dacă am începe prin a elibera o picătură, iar la fiecare minut am dubla cantitatea de apă? E o ilustrare perfectă pentru creşterea geometrică. Ei bine, în cât timp credeţi că s-ar umple stadionul? O lună, un an, un secol? În cât timp? Răspunsul vă va surprinde: în doar 50 de minute. Partea şi mai interesantă este că după 45 de minute, stadionul ar fi plin în proporţie de doar 7%!!! Aşadar, în doar 5(CINCI) minute, infernalul ritm de creştere ar umple cei 93% rămaşi.

E o lecţie numai bună de înţeles: pentru o asemenea criză precum cea care ne aşteaptă este extrem de greu de intuit cu exactitate momentul când se va petrece, mai ales deoarece permanent treburile vor părea controlabile. Fix aşa, ne vom culca liniştiţi într-o noapte, iar dimineaţa nu vom înţelege de ce ard străzile.