Aparent, republicanii par supăraţi şi se răzbună pe democraţi. De ce ar fi supăraţi republicanii? Pentru furtul alegerilor, pentru adeziunea statului subteran american la doctrina democrată, pentru circul care se face în justiţie cu Trump s.a.m.d. Aşa ni se pare nouă, dar în realitate niciuna dintre aceste chestiuni nu e cea reală. În ceea ce-l priveşte pe Trump, Partidul Republican nu-i chiar solidar în spatele său. Doar o parte a sa, aşa-numita facţiune MAGA. Cu furtul alegerilor şi cu statul subteran, iar e discutabilă povestea. Alegerile americane sunt aranjate de când lumea. Au fot două cazuri de scăpare de sub control a alegerilor: JFK şi Trump. Oups, din nou nu ne iese. În ceea ce priveşte statul subteran american, acesta are sub aripa sa cele două excrescențe numite „neoconi” şi „progresişti”, ambele distribuite uniform în cele două partide. Aşadar şi statul subteran se împarte oarecum democratic. Atunci?
Problema e în altă parte, fiind vorba de un joc de „bun simţ”. Vă reamintesc că această controversă a fost ridicată şi-n perioada lui Clinton şi, mai ales, în cea a lui Obama. În vremea lui Obama chiar s-a ajuns la blocaj şi până la urmă toţi au picat la pace, ridicând plafonul de îndatorare. Hai să ne uităm totuşi la bază pentru a înţelege structura.
Au ajuns SUA la fundul sacului? Aparent nu întrucât serviciul datoriei reprezintă 13% din veniturile statului. Asta înseamnă că sunt bani pentru a se plăti datoriile. Însă ele nu sunt plătite deoarece statul are alte cheltuieli. Ei bine care-s acele cheltuieli? Nu le intuiţi? Războiul din Ucraina şi generoasele pachete sociale care-au transformat America într-o ţară de asistaţi sociali, votanţi înfriguraţi ai democraţilor. Practic asta e esenţa problemei. Republicanii văd pe propria piele că au probleme electorale tocmai pentru că susţin normalitatea. Nu poţi, totuşi, să pui botul chiar la toate aberaţii de genul „bărbaţii pot să nască” sau „nu există o definiţie a femeii”. Culmea e că, în ciuda tembelismului care-a ajuns să fie constanta politicii americane, constantă care deranjează aşa-numita „Americă profundă”, democraţii iau hălci întregi de electorat tocmai ca efect al pomenilor aberante pe care le oferă. Ultima chestiune scandaloasă este „anularea datoriilor pentru studii” pentru anumite categorii ale populaţiei. De ce e aceasta o problemă de-a dreptul critică? Deoarece datoriile pentru studii sunt datorii imprescriptibile! Chiar dacă îţi declari falimentul personal, datoriile pentru studii îţi rămân, astfel încât nu poţi scăpa de ele decât în mormânt. Iniţiativa lui Biden devine una de-a dreptul scandaloasă pentru republicani deoarece ea are un scop strict electoral.
Dacă veţi studia dinamica împrumuturilor pentru studii veţi înţelege de ce SUA este pentru cetăţenii săi o piatră de gât: ca să câştigi bine trebuie să termini şcoli recunoscute care-s deosebit de scumpe(şi care cresc taxele de la an la an). După ce termini şcoala ai în spate o datorie de câteva zeci de mii de dolari pe care trebuie să te apuci să-i plăteşti din salariu. În medie, datoria pe care o face un student e de 30 000$. Doar că, pentru universităţile mari, această datorie poate depăşi şi dublul acestei sume. Dobânzile acestor credite nu-s dintre cele mai prietenoase, media fiind de 5.8%! Biden a redus dobânda la zero până în 30 iunie a.c. - ceea ce e alt motiv de controversă cu republicanii. Ideea e că dobânda nu rămâne atât de prietenoasă. Dacă nu te apuci să păteşti la credit, poţi ajunge la dobânzi cu două cifre. În plus, îşi scade teribil credit score-ul. Asta înseamnă că trebuie să te chinuieşti să plăteşti repede pentru a micşora dobânda pe care-o dai!
Desigur, nu am acoperit toate aspectele, dorind doar să înţelegeţi mecanismul care - din punctul meu de vedere - e viciat de la bază întrucât uşurinţa cu care se acordă aceste credite ajută universităţile să tot crească taxele la nivele din ce în ce mai puţin sustenabile. Doar că e vorba de un mecanism general acceptat, iar republicanii spun că dacă există, acest mecanism trebuie lăsat liber. Dacă scazi dobânda la zero şi te apuci să ierţi debitorii, atunci universităţile vor cere mai mult şi totul se va transforma într-o nebunie. Pur şi simplu nimic nu funcţionează aşa!
Acum republicanii spun că Biden a avut 100 de zile să negocieze problema plafonului datoriei, dar a amânat-o pe ultima sută de metri(strategia lui Obama reluată!) şi de aceea se arată nedispuşi la comporomisuri. Ideea e că toată lumea se aşteaptă ca problema să se rezolve prin ridicarea plafonului. Chestiunea e că, la momentul actual, nici nu poate fi rezolvată altfel deoarece statul american a cheltuit în disperare sub Biden şi, pur şi simplu, nu mai are bani. Astfel, dacă până la 1 iunie părţile nu pică de acord, statul american se închide, la fel cu s-a întâmplat şi-n perioada lui Obama. Doar că acum, aşa cum vom vedea în continuare, sunt absolut alte condiţii.
Condiţia republicanilor pentru mărirea plafonului este reducerea cheltuielilor sociale ale lui Biden, iar acesta nu e de acord. Aşa cum v-am spus, toată lumea se aşteaptă ca problema să se rezolve, doar că lebăda neagră ar fi ca negocierile să eşueze. Biden nu mai merge la G-7, iar asta deja ne spune că situaţia e critică.
Faţă de administraţiile Clinton şi Obama, situaţia e radical diferită acum, iar cei care au capul pe umeri înţeleg deplin deoarece e pur şi simplu vorba de matematică. Pe acea vreme statutul dolarului ca monedă de schimb nu era pus sub semnul întrebării ca acum. Ca să nu mai vorbim că aria sa de influenţă riscă să ajungă la 30% anul acesta. Mulţi vorbesc de un dezastru mondial dacă pică dolarul. Într-adevăr, vor fi masive explozii bancare, pierderi ireversibile de bani, dar se va ajunge la o situaţie de echilibru care va obliga oamenii să găsască soluţii adecvate vremurilor pe care le trăim(de exemplu bani neinflaţionişti!). Mulţi vor spune că actuala criză este generată de SUA pentru a impune CBDC, ceea ce e absolut fals deoarece emiterea de CBDC nu va salva statutul său, ci din contră, îi va băga iremediabil în groapă. Şi nu doar pe ei, ci întreaga paradigmă economică actuală. CBDC nu mai necesită bănci comerciale, iar operaţiunile băncilor centrale sunt absolut limitate. Mai mult, dacă se acceptă intermedierea - adică existenţa instituţiilor de credit - acestea nu-şi vor mai putea ascunde prin scripte realităţile contabile. Mulţi înjură CBDC-ul deoarece duce la sclavie, ceea ce e just. Doar că ar trebui să mă credeţi că marile corporaţii au o transpiraţie mult mai rece pe şira spinării deoarece CBDC nu le va mai permite gimnastica pe care-o practică în prezent. Părerea mea este că, în realitate nimeni nu doreşte cu adevărat implementarea unei CBDC autentice şi de aceea totul se va sfârşi prin emiterea de monede de cont, exact aşa cum sunt cele aflate acum în circulaţie. Poate cu câteva facilităţi care să permită blocarea fraierilor care nu fac „ciocu' mic”.
Ceea ce e radical schimbat însă faţă de perioadele anterioare este reacţia ţărilor la dolarul-armă deţinut de SUA. Transformarea dolarului în armă a speriat ţările, iar „victoria facilă” pe care o intuia Biden în confruntarea cu Rusia se transformă tot mai mult într-o înfrângere a Americii. Fără doar şi poate, indiferent dacă un stat e partener al americanilor(a se citi aflat sub ocupaţie), neutru sau duşman, toţi au înţeles că dolarul e pe ducă. Şi cel mai mult au înţeles cei din Congres care caută să readucă SUA într-o zonă sustenabilă economică, sperând astfel că vor mai salva ce se poate. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cifrele frumoase. În condiţiile în care actualele mecanisme economice se vor reseta, PIB-ul real al SUA va fi de câteva ori mai mic decât cel de acum. Iar asta înseamnă nu doar dezastru, ci secesiune sigură.
Frumoasa evaluare si prezentare!👍
RăspundețiȘtergereOpozitia Republicanilor e, ca de fiecare data, formala. Vor vota disciplinati marirea plafonului de indatorare. De cate ori va fi cazul. Trist dar adevarat.
RăspundețiȘtergereNu cred ca plafonul de indatorare de 34,4 tln $ reprezinta 13 % din veniturile statului...poate 130 %...
RăspundețiȘtergereAti confundat plafonul cu dobânda.
Ștergere"În ceea ce priveşte statul subteran american, acesta are sub aripa sa cele două excrescențe numite „neoconi” şi „progresişti”, ambele distribuite uniform în cele două partide. Aşadar şi statul subteran se împarte oarecum democratic."
RăspundețiȘtergereExact!
1. Progresisti = NEO-liberali = NEO-marxisti = Scoala de la Frankfurt + Saul Alinsky & "Rules for Radicals" = "Democrati"
https://www.vox.com/2014/10/6/6829675/saul-alinsky-explain-obama-hillary-clinton-rodham-organizing
https://bit.ly/3o60EkL
NEO-liberalii NU SUNT liberali!
Atat NEO-liberalii cat si liberalii SUNT DE STANGA, NU DE DREAPTA!
Diferenta reala intre ei este ca liberalii, ca de ex PNL, sunt mai democrati si au tendinte capitaliste, iar NEO-liberalii, ca de ex USR, sunt mai radicali, mai socialisti si au apucaturi comuniste!
Vezi de exemplu declaratiei imbecilei Oana Bogdan pentru desfiintarea proprietatii si a familiei si traitul la comun.
https://www.google.com/search?q=oana+bogdan+desfiintarea+proprietatii+si+traiul+la+comun
Cine isi inchipuie ca idioata asta este singura sau face afirmatii de capul ei, se inseala amarnic!
Declarariile ei se "armonizeaza" la virgula cu fosta Agenda 21 si actuala Agenda 2030 a ONU, semnata si acceptata de Iohanis si se mai "armonizeaza" tot la virgula cu strategia "Build Back Better" a WEF & Schwab, strategie in urma careia "you'll own nothing and be happy", ca vorba aia, de aia ii spune "MARELE RESET".
Asa ca in momentul in care auziti despre "sustenabilitate", "dezvoltare durabila", ecologie, global warming/climate change, etc. stiti despre ce este vorba.
2. Neoconi = NEO-conservatori = NEO-marxisti = Marxism Clasic + Scoala de la Frankfurt
Astia sunt socialistii moderni, vezi PSD, care "conserva" ideile marxismului clasic cu idei din Scoala de la Frankfurt si in functie de interesul personal cu idei capitaliste.
Se vede doar cat de bine coabiteaza PSD cu PNL/PD si cat de bine pun in practica cerintele aberante ale USL.
Doar atat: "GENEROASELE PACHETE SOCIALE care-au transformat America într-o ŢARĂ DE ASISTAŢI SOCIALI, votanţi înfriguraţi ai democraţilor... democraţii iau hălci întregi de electorat tocmai CA EFECT AL POMENILOR ABERANTE pe care le oferă"
Tot asa e si in Romania!
Inlocuieste "democrati" cu PSD, care sunt... social(isti) democrati!
Sau ne facem ca nu pricepem ce au facut guvernantii si pralamentul Romaniei incepand ca vara anului trecut si anume mariri de pensii si pomeni cu duiumul la oameni care NU AU MUNCIT sau care AU MUNCIT PUTIN, in timp ce la restul le-a dat muie plus mariri de taxe si impozite care nu se mai opresc nici acum?
Traiasca socialismul multilateral dezvoltat!
"lumea se aşteaptă ca problema să se rezolve prin ridicarea plafonului. Chestiunea e că, la momentul actual, nici nu poate fi rezolvată altfel deoarece statul american a cheltuit în disperare sub Biden şi, pur şi simplu, nu mai are bani. Astfel, dacă până la 1 iunie părţile nu pică de acord, statul american se închide, la fel cu s-a întâmplat şi-n perioada lui Obama."
3. Conservatorii adevarati sau REPUBLICANII adevarati, alias LIBERTARIENII = DREAPTA REALA!
Astia vor sa "conserve" valorile economice, culturale si sociale ale REPUBLICII asa cum a fost ea inventata si pusa in aplicare de Imperiul Roman si vine la pachet cu meritocratie, capitalism si DEMOCRATIE ELITISTA preluate de la civilizatia Ateniana.
Doar atat: "Republicanii văd pe propria piele că au probleme electorale tocmai pentru că susţin normalitatea. Nu poţi, totuşi, să pui botul chiar la toate aberaţii de genul „bărbaţii pot să nască” sau „nu există o definiţie a femeii”. Culmea e că, în ciuda tembelismului care-a ajuns să fie constanta politicii americane, constantă care deranjează aşa-numita „Americă profundă”"
Asa cum am mai spus intr-un comentariu la un articol anterior, "republicanii" adevarati si "America profunda" sunt LIBERTARIENII, de genul senatorului Ron Paul.
https://en.wikipedia.org/wiki/Libertarian_Party_(United_States)
Ultima fraza din articol da glas aspiratiei a cel putin 90% din populatia Planetei.
RăspundețiȘtergereDa Doamne sa se implineasca !
Secesiunea a existat, și s a și manifestat dintotdeauna, doar că nu s a vrut a fi observată simultan/con_comitent, de către marea masă!
RăspundețiȘtergereGeorge Enescu
RăspundețiȘtergerea efectuat în Statele Unite 14 turnee în 1923-1926, 1928-1930, 1932-1933, 1937-1939, ultimul având loc în 1946, turnee în timpul cărora a susținut zeci de concerte.
Despre SUA, George Enescu spunea: “În America nu există decât o singură religie: munca; o singură rasă: artistul; o singură naționalitate: omul cinstit; un singur drept: capacitatea și talentul. Întrunești toate aceste calități, ești imediat primit cu brațele deschise”.
Turneele susținute de George Enescu au avut loc în cele mai mari orașe americane, atât pe Coasta de Est cât și pe Coasta de Vest, printre care: Washington, New York, Saint Louis, Philadelphia, Boston, Columbus, Cleveland, Pittsfield, Chicago, Cincinnati, Los Angeles, San Francisco, Portland şi Indianapolis.
Într-un interviu, George Enescu și-a arătat aprecierea atât pentru calitatea orchestrelor cu care a concertat cât și pentru entuziasmul publicului: “M-am așteptat, mărturisesc, să găsesc în America un popor de oameni ultra-pozitiviști și reci, care ascultă muzică pentru a se recrea de neîntreruptele lor planuri de afaceri. Am constatat cu plăcere deosebită că toate aceste spuse nu erau reale. Orchestrele admirabil întocmite și ca număr de valori individuale – parte europeni, parte americani – care concertează în orașele principale ale Statelor Unite sunt cele mai bune din lume”. „Pretutindeni am fost sărbătorit în modul cel mai călduros. La Philadelphia am fost obiectul unei primiri cu totul neobişnuite (…) Am cântat acolo, ca solist, în patru concerte. La plecare, am găsit pe vapor sute de scrisori şi telegrame entuziaste din partea publicului.”, povestea George Enescu. Cum vedem acum USA ? Exact pe dos...
sursă: despreopera.com
Am comentat, nelaudativ si neapreciativ, la falsa si fantezista 'analiza' prezentata. Evident, nu au fost publicate comentariile. Jurnalism ad-hoc, senzaționalist, pt. trafic, e tot ce mai rămâne de spus.
Ștergere"Once uppon a time in America!"
Ștergere